Prognoza Meteo

Consiliul Judetean Gorj a aprobat constructia si reabilitarea a noua centre de salvamont

Proiectul “Realizarea sistemului integrat de salvare montana al judetului Gorj” care vizeaza amenajarea si dotarea a noua centre de salvamont in judetul a fost aprobat vineri de consilierii judeteni.
Potrivit presedintelui CJ, Ion Calinoiu, institutia este cofinantator in cadrul proiectului mai sus mentionat, acesta incadrandu-se pentru finantare in Programul Operational Regional – Axa Prioritara 5 pentru crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterii calitatii serviciilor turistice.

Valoarea totala a proiectului este de 9.019.668 din care, dintre care 7.410.225 reprezinta cheltuieli eligibile. Contributia CJ la implementarea acestui proiect este de 1.757. 647 lei, din care cheltuieli eligibile 148.204 lei si TVA 1.440.115 lei, precizand aici ca valoarea TVA-ului platit se va recupera ulterior, conform unui grafic de rambursare a cheltuielilor.

“Investitiile ce urmeaza a se efectua pentru realizarea obiectivului reprezinta construirea a sase cladiri, structurate cu parter si mansarda, care vor reprezenta posturile salvamont, fiind amplasate in zonele de importanta turistica de la poalele masivelor muntoase langa care se gasesc. Localitatile unde se vor construi aceste cladiri sunt comuna Pades, sat Motru Sec, comuna Runcu, comuna Schela, comuna Baia de Fier, zona Cornesul Mare-Ranca, punctul coada Rancii, comuna Baia de Fier, sat Baia de Fier, zona intrare Pestera Muierilor, comuna Polovragi, sat Polovragi, punctul Poiana Manastirii. De asemenea, investitia urmareste si reabilitarea a trei cladiri prin consolidare si amenajare care nu au o functionalitate precisa in acest moment si care se gasesc in zone strategice din punct de vedere al accesului catre ariile montane – orasul Bumbesti-Jiu, sat Plesa, comuna Stanesti, sat Vaidei, orasul Tismana, Casa Tismana. In acelasi timp, se doreste dotarea si echiparea acestor cladiri cu materiale si echipamente specifice activitatii de salvare montana, conform standardelor in vigoare”, a precizat Ion Calinoiu.

Implementarea proiectului se va realiza in decurs de 19 luni. In prezent, in judet exista doua baze ale Serviciului Salvamont, una in Ranca, iar cealalta in Targu-Jiu. AGERPRES

Sursa: administratie.ro

Comments are closed.