Mai jos este articolul publicat de Jurnalul.ro .
Se asfaltează Transalpina, cea mai înaltă şosea
Transalpina, şoseaua care traversează Munţii Parâng de la sud la nord, este în plin proces de asfaltare. Drumul va fi refăcut complet, iar lucrarea trebuie să se încheie peste trei ani.
Mitul Transfăgărăşanului, cea mai înaltă şosea asfaltată din România, este pe cale să se prăbuşească. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a alocat banii necesari pentru asfaltarea unui vechi drum, denumit Transalpina, făcut pe vremea romanilor. Cu o lăţime de 8 metri şi un acostament de 1,5 metri pe fiecare parte, noul drum va ajunge la o altitudine de 2.200 de metri, cu aproape două sute de metri mai sus decât Transfăgărăşanul, care la Bâlea Lac atinge cota 2.034 metri.
CANALIZARE LA RÂNCA
Toată mişcarea are ca scop revitalizarea turismului montan în judeţele Gorj şi Vâlcea. Până acum, accesul din localitatea Novaci spre staţiunea Rânca, apreciată de iubitorii sporturilor de iarnă din Oltenia, era unul foarte anevoios. Fără o maşină de teren, nici un schior nu putea ajunge pe munte. Autorităţile locale au reuşit să facă rost de fonduri, s-au dat de trei ori peste cap, exact ca Greuceanu, şi au asfaltat drumul până în staţiune.
“S-au oprit la intrarea în staţiune pentru că, în acelaşi timp, s-a tras canalizare şi nu avea rost ca ei să toarne asfalt, apoi să vină unii în urma lor şi să spargă ca să pună ţevile şi apoi să se cârpească. Cât s-a făcut canalizarea, oamenii nu au stat degeaba şi au continuat lucrarea mai sus de staţiune, spre vârful munteului, încă vreo şase kilometri. Au ajuns până la 1.900 de metri. Lucrarea trebuie să fie gata peste trei ani, dar dacă lucrează
în ritmul ăsta cred că vor termina mult mai devreme. Am înţeles că în acelaşi timp au început să asfalteze şi din partea cealaltă, de la Obârşia Lotrului”, a explicat Sabin Cornoiu, şeful salvatorilor montani din judeţul Gorj. Acesta a observat deja o creştere a numărului de turişti la Rânca în sezonul de vară. Dacă până acum staţiunea era pustie în perioada în care nu se putea schia, acum lucrurile stau cu totul altfel. Zilnic sunt observate maşini care urcă spre vârful muntelui, iar localnicii au pensiunile ocupate şi în perioada sezonului estival.